Introducere

Trăind și lucrând conform codului nostru

Succesul de durată al Flex depinde de faptul că toți ne angajăm să trăim și să lucrăm respectând acest Cod de conduită și de etică în afaceri.

A trăi și a lucra după codul nostru înseamnă:

  • Respectăm legislația aplicabilă și păstrăm întotdeauna în minte politicile și valorile noastre.

  • Cu toții ne așteptăm să lucrăm într-o cultură a conformității.

  • Încurajăm un mediu în care se promovează adresarea întrebărilor și îi provocăm pe ceilalți să trăiască și să lucreze conform Codului nostru.

  • Ne exprimăm îngrijorările atunci când apar și adresăm înrebări atunci când este nevoie.

  • Nu ripostăm și nu tolerăm represaliile din partea altora.

  • Cooperăm pe deplin în caz de investigații și anchete. În timpul investigațiilor, suntem sinceri și nu ascundem sau nu distrugem informații.

Ca lideri, managerii au un rol special de jucat. Managerii sunt prima linie de raportare. Orice îngrijorare cu privire la încălcările Codului nostru sau a legii sunt, de asemenea, preocupări ale managerilor. Pentru a-și juca cel mai bine rolul, managerii trebuie:

  • Să păstreze ușa deschisă astfel încât angajații (f/b/x) să se simtă confortabil să își exprime îngrijorările
  • Să transmită superiorilor îngrijorările exprimate de angajați, în mod corespunzător și în timp util
  • Să conducă prin exemplu personal conform prevederilor Codului nostru

Prin intermediul Politicii noastre a ușilor deschise, angajații vor veni adesea la manageri cu preocupările lor sau managerii pot vedea direct comportamentul necorespunzător. Mai jos este un ghid rapid pentru tipurile de probleme care ar trebui raportate imediat echipei de etică și conformitate, fie prin intermediul instrumentului de raportare fie la compliance.counts@flex.com. Acesta este conceput ca un instrument de referință și nu ca o listă cuprinzătoare, așa încât, dacă aveți vreo îndoială cu privire la escaladarea unei probleme către echipa de etică și conformitate, ar trebui să ridicați problema.

Este sarcina fiecăruia dintre noi să trăim și să lucrăm conform cerințelor Codului nostru. Codul nostru se aplică tuturor celor care lucrează pentru Flex și filialele sale sau celor care desfășoară afaceri în numele Flex, fie ca angajați, ca lucrători din agenție, ca ofițeri, ca membri ai consiliului de administrație sau ca afiliați de afaceri. Afiliații de afaceri ai Flex includ personal temporar, vânzători, furnizori, antreprenori, consultanți, reprezentanți și agenți ai Flex.

Continuați să citiți

Luarea deciziilor etice

Secțiunea următoare