Evitarea conflictelor de interese
Compania Flex este o companie bazată pe relații. Aceste relații sunt construite pe încredere.
Deoarece suntem un partener de încredere pentru clienții și pentru asociații noștri de afaceri, avem datoria să evităm orice conflicte de interese. Conflictele de interese pot submina sau pot dăuna relațiilor noastre, atât în interiorul cât și în afara companiei Flex. Evităm să desfășurăm orice activități care pot crea un conflict de interese sau chiar aparența unuia.
Ca angajați ai companiei Flex trebuie să:
- Comunicăm întotdeauna orice potențial conflict de interese, imediat, către managerul nostru direct și să îl dezvăluim utilizând Instrumentul privind conflictele de interese
- Nu luăm niciodată pentru noi oportunități de afaceri care ar putea fi folosite de compania Flex sau care sunt descoperite în virtutea angajării noastre sau prin utilizarea activelor Flex
- Nu utilizăm niciodată activele sau informațiile Flex pentru câștig personal sau în beneficiul unui membru al familiei sau al unui prieten
Ce este un conflict de interese?
Un „conflict de interese” există atunci când o relație persoanală a cuiva poate intra în conflict cu cele mai bune interese ale companiei Flex, sau poate părea că afectează impropriu deciziile din partea companiei Flex. Conflictele sau apariția conflictelor pot cauza prejudicii serioase companiei Flex sau ne pot afecta reputația sau interesele.
Rețineți că relațiile și interesele partenerilor noștri, ale familiei apropiate și ale prietenilor apropiați pot crea, de asemenea, un conflict de interese real sau potențial. Acestea ar trebui să fie dezvăluite către compania Flex.
Exemple de potențiale conflicte de interese
Un membru de familie, un partener sau un prieten apropiat al unui angajat Flex este sau dorește să devină un angajat Flex sau un afiliat de afaceri.
Un angajat sau un membru de familie, un partener sau un prieten apropiat al unui angajat Flex deține sau dorește să cumpere acțiuni într-o companie care concurează, face afaceri sau dorește să facă afaceri cu Flex.
Un angajat sau un membru de familie, un partener sau un prieten apropiat al unui angajat Flex este interesat de o oportunitate de afaceri de care este, de asemenea, interesată și compania Flex.
Un angajat sau un membru de familie, un partener sau un prieten apropiat al unui angajat Flex dorește să ocupe un rol de conducere sau de consiliu la o altă companie sau într-o organizație non-profit.
Un angajat sau un membru de familie, un partener sau un prieten apropiat al unui angajat Flex dorește să aibă un al doilea loc de muncă sau să ofere servicii de consultanță pentru o altă companie sau pentru o organizație non-profit.
În toate scenariile de mai sus, cel mai corect lucru care trebuie făcut este să dezvăluiți potențialul conflict de interese, imediat
Întrebați-vă
Întotdeauna am căutat oportunități bune de afaceri. Cu ani în urmă, înainte de a începe să lucrez la Flex, am investit o sumă redusă într-o companie care produce produse de curățare. Am trecut prin întregul proces de angajare aici la Flex și nici măcar nu m-am gândit la asta. Se pare că această companie este furnizor pentru Flex, în afacerea noastră de îngrijire a podelelor. Nici nu știam că este un sector în care concurăm! Acum simt că am făcut o greșeală când nu-mi dezvălui investiția. Ce ar trebui să fac?
Ar trebui să dezvăluiți imediat participația duneavoastră financiară în această companie. Investiția dumneavoastră financiară într-un furnizor al Flex este un potențial conflict de interese. Discutați cu managerul dumneavoastră despre următorii pași și fiți sincer despre cum ați ajuns în situația dumneavoastră. Dezvăluirea este întotdeauna cel mai bun răspuns la un potențial conflict de interese.
În plus, a avea o relație de familie sau romantică cu un alt angajat Flex poate constitui, de asemenea, un conflict de interese. Conform Politicii Flex privind relațiile personale la locul de muncă, o astfel de relație trebuie să fie dezvăluită departamentului de RU și managementului. Nu este niciodată potrivit ca angajații din aceeași linie de raportare să aibă o relație de familie sau romantică.